Trei persoane, între care doi copii, din Craiova, au murit, în timpul nopții de duminică spre luni, iar alte trei persoane sunt în stare gravă după ce s-au intoxicat cu fum de la un generator cu care încălzeau locuința, scrie Mediafax.
Potrivit ISU Dolj, șase persoane au fost găsite în stare gravă, inconștiente, în locuință, pe strada Drumul Apelor din Craiova, după ce s-au intoxicat cu fum de la un generator cu care încălzeau încăperea.
Mai multe echipaje au intervenit la fața locului pentru a stabiliza cele șase persoane, însă pentru trei dintre ele nu s-a putut face nimic, fiind declarat decesul. Este vorba de doi copii, unul de 10 ani și unul de 15 ani, precum și de o femeie de 25 de ani.
Sursa citată a precizat că la spital au fost duse trei persoane, respectiv o adlescentă de 15 ani, o femeie de 54 de ani și un ărbat de 50 de ani.